vineri, 21 decembrie 2018

Un nou material de sprijin pentru predarea Religiei



Un nou material de sprijin pentru predarea Religiei

           
            De pe site-ul ziarului Lumina, http://ziarullumina.ro/ghidul-pentru-profesorii-care-predau-religia-la-clasa-a-iv-a-140019.html, aflăm că la Editura BASILICA a Patriarhiei Române a fost publicată lucrarea Ghid pentru profesorii care predau disciplina școlară religie la clasa a IV-a. Propuneri de activități.
            Lucrarea face parte din Planul strategic pentru creșterea calității educației religioase, elaborat și implementat de Patriarhia Română încă din anul 2015.
            Unul din coordonatorii lucrării, dr. Ioan Popa-Bota, menționează că:
            Prezentul ghid a fost gândit ca un instrument de lucru în sprijinul profesorilor care predau disciplina religie la clasa a IV-a. Am urmărit să răspundem realității potrivit căreia programa școlară de religie pentru acest nivel a fost schimbată, începând cu anul școlar 2016-2017, prin aceea că s-a făcut trecerea de la programa centrată pe obiective la cea centrată pe formarea de competențe. În cadrul activității de coordonare am încercat, alături de colegi, să imprimăm un anumit grad de dinamism, o aducere în actualitate a modului de predare a religiei, cu o serioasă fundamentare biblică, patristică și liturgică. În același timp, fiecare autor a fost îndemnat să scrie liber, în stilul său specific, astfel încât profesorii de religie să poată alege activitățile care li se potrivesc, ca stil de predare. Faptul că fiecare conținut (lecție) din programă are trei variante diferite de abordare aduce un grad de diversitate în predare, activitățile putând fi realizate și prin coroborarea modulară, secvențială a elementelor din cele trei abordări, în funcție de alegerea profesorului. Ghidul a fost astfel conceput, încât să ofere elevilor ocazia de a-și dezvolta inteligența emoțională, capacitatea de proiecție în viitor a unor posibile situații, de a experia sentimentul empatic, de a face analogii de tip inter- și transdisciplinar.
                De asemenea, „noul ghid este conceput ca un posibil suport alternativ la manualele și auxiliarele didactice utilizate în procesul de învățământ, activitățile propuse conținând și anumite sugestii metodologice utile. Totodată, lucrarea apare în contextul în care actuala generație de elevi nu este pe deplin mulțumită cu metodele de predare și de evaluare care se limitează doar la asimilarea de informații și reproducerea mecanică a acestora. Colectivul de autori ai lucrării a înțeles acest lucru, încercând să ofere atât profesorilor de religie, cât și elevilor, un suport pentru încurajarea exprimării libere, pentru dezvoltarea creativității, a gândirii analitice și a celei critice”, mai informează ziarul Lumina[1].
            Ghidul se găsește la această adresă:
         Totodată, mai găsim:





[1] Alexandru Cuțchi, „Ghidul pentru profesorii care predau religia la clasa a IV-a”, în Ziarul Lumina, 15 Decembrie 2018, http://ziarullumina.ro/ghidul-pentru-profesorii-care-predau-religia-la-clasa-a-iv-a-140019.html, 19.11.2018.


luni, 19 februarie 2018

Fise de colorat cu Iisus Hristos, Praznice, Maica Domnului si Sfinti

Pentru activitatile cu copii va propunem cateva fise religioase pentru colorat. Acestea pot fi folosite si acasa in particular, cat si la scoala in cadrul orelor de religie.





























































































































































































































































































orange.ro

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | Best Buy Printable Coupons